PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Copii din Satu Mare, terorizați de părinți în Germania! Părinții, săltați, azi noapte, la frontieră

Doi părinți din județul Satu Mare, stabiliți în Germania, și-au terorizat copilul, în vârstă de numai 2 ani. Aceștia l-au supus pe cel mic la bătăi și chinuri greu de imaginat.

Cei doi soți sunt din județul Satu Mare, dar locuiesc în Germania cu cei doi copii ai lor, în vârstă de 2, respectiv 3 ani. Potrivit surselor PortalSM, aceștia nu și l-ar fi dorit niciodată pe copilul cel mic, motiv pentru care l-ar fi terorizat de câte ori ar fi avut ocazia. Copilul a fost ținut de părinți ore întregi pe dulap, a fost bătut, iar apoi i-au umplut gura cu vată și l-au legat cu bandă adezivă pentru a nu putea face gălăgie. Acestea sunt câteva dintre chinurile la care a fost supus copilul, în vârstă de 2 ani, sub privirile fratelui mai mare, în vârstă de 3 ani.

Potrivit surselor PortalSM, în urma unui scandal între cei doi părinți, imaginile cu copilul au fost trimise familiei din România, care a anunțat autoritățile.

Părinții au pornit din Germania sâmbătă, 16 decembrie, către județul Satu Mare, unde au venit cu ocazia sărbătorilor de iarnă, fără să știe ce urmează să se întâmple. Aceștia au avut mandate de aducere pe numele lor emise de IPJ Satu Mare, iar în momentul în care au ajuns la graniță, polițiștii de frontieră i-au ținut în custodia lor până la sosirea organelor abilitate.

Cei doi au fost preluați de Poliție, iar copiii de DGASPC Satu Mare.

Copiii au fost preluați de DGASPC în regim de urgență, în asistență maternală, conform legislației și procedurilor de lucru. Dacă bunica îndeplinește condițiile, ulterior evalurăii DGASPC, micuții vor fi dați, în instanță, bunicii din Iași, mama tatălui agresor.

„În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că, în cursul acestui an, în timp ce s-ar fi aflat în Germania, minorul de 2 ani ar fi fost agresat fizic de către părinții săi, în repetate rânduri, fiindu-i pusă în primejdie gravă dezvoltarea fizică, intelectuală și morală.

[….] Au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind depuși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare pentru PortalSM

În acest moment, există un dosar în lucru al DGASPC și IPJ Satu Mare.