PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accident teribil în România! Doi copii (1 şi 3 ani) au murit!

Accident pe Drumul European 85, în Bacău. În evenimentul rutier au fost implicate opt persoane, dintre care patru minori. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje medicale şi de Poliţie. Ulterior, a fost constatat decesul a doi dintre copii, aflaţi în stop cardiorespirator la sosirea forțelor de intervenție. Micuţii aveau doar 1 an, respectiv 3 anişori. Încă un copil în vârstă de 8 ani a fost dus la spital. Potrivit primelor informaţii obţinute de Observator, maşina ar fi derapat.

La sosirea forțelor de intervenție, doi minori se aflau în stop cardiorespirator. Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de echipajele medicale, a fost declarat decesul acestora. Celelalte șase victime implicate in accident sunt conștiente, cu multiple traumatisme, find preluate  de către ambulanțele SMURD și SAJ, în vederea transportului către unitatea spitalicească.

Potrivit poliţiei, un conducător auto de 28 de ani, din județul Vrancea în timp ce conducea un autoturism echipat cu anvelope de vară, pe sensul de mers Bacău – Adjud, a pierdut controlul direcţiei, a pătruns pe contrasens și a părăsit partea carosabilă intrând în coliziune cu un arbore. În autoturism se mai aflau 3 adulți și 4 minori .

Urmări :

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest și drugtest, rezultatul fiind negativ.

 

Exit mobile version