ACTUALIZARE. Luni dimineața, 22 ianuarie, în jurul orei 8.30, Detașamentul de Pompieri Satu Mare a intervenit la lichidarea unui incendiu produs la un operator economic aflat pe strada Porumbeilor. La fața locului s-au deplasat douăzeci de cadre militare cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă împreună cu un echipaj de prim ajutor.
La sosirea pompierilor incendiul se manifesta la nivelul acoperișului clădirii pe o suprafață de aproximativ 60m² cu posibilitatea de propagare la magazin și la atelierul auto, aflat în imediata apropiere. Echipajele prezente au acționat cu promptitudine reușind localizarea incendiului într-un timp scurt.
Pentru lichidarea acestuia și pentru identificarea posibilelor alte focare de incendiu a fost decopertat acoperișul clădirii afectate pe o suprafață aproximativă de 60m². În urma evenimentului, pompierii au reușit limitarea extinderii incendiului, salvând astfel atelierul auto, bunurile și clădirea magazinului precum și o suprafață de aproximativ 90m² din acoperiș.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost stabilită ca fiind efect termic produs de un burlan metalic neprotejat corespunzător.
Știrea inițială:
În această dimineață, la ora 8.48, pompierii sătmăreni au fost sesizați de izbucnirea unui incendiu la sediul unei societăți comerciale de pe strada Porumbeilor din Satu Mare.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Satu Mare, incendiul a izbucnit la un service auto, în zona unui cazan, iar intervenția este în desfășurare.
La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere echipate cu apă și spumă, precum și un echipaj de prim ajutor. Pompierii au început operațiunile pentru a preveni răspândirea incendiului la nivelul acoperișului.