Liberalii, în frunte cu Lucian Bode, Daniel Buda și Adrian Cozma, au fost prezenți, duminică, 7 ianuarie, la Hramul de iarnă al Mănăstirii de la Scărișoara Nouă.
În duminica de după Botezul Domnului, 7 ianuarie 2024, când Biserica Ortodoxă face pomenirea Soborului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, în mijlocul credincioșilor de la Mănăstirea ”Nașterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul” din Scărișoara Nouă, s-au aflat Lucian Bode, secretarul general al PNL, europarlamentarul PNL, Daniel Buda, deputatul Adrian Cozma, președintele PNL Satu Mare, secretarul de stat, Cristian Valer Beșeni, secretar general PNL Satu Mare, subprefectul Romeo Pop, președintele organizației municipale PNL Satu Mare, primarii Nicolae Cornea Mare – Socond, Sergiu Silaghi – Santău, Sergiu Crișan – Supur, Marian Torok – Medieșu Aurit, Radu Trandafir – Apa, Mihai Ghetina – Doba, precum și mai mulți reprezentanți ai seniorilor și tineretului liberal din județ.
Preasfințitul Părintele Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului a slujit împreună cu Preasfințitul Părinte Timotei Sătmăreanul, cu prilejul hramului de iarnă al mănăstirii. A fost un adânc moment de comuniune și reculegere, în lumina frumoaselor sărbători creștine de la începutul anului.