PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Mica Unire, sărbătorită în Satu Mare. Zeci de sătmăreni în centrul orașului

La împlinirea a 165 de ani de la Mica Unire, Satu Mare a sărbătorit printr-o ceremonie solemnă acest eveniment, momentul fiind marcat miercuri dimineața, 24 ianuarie, în centrul orașului.

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită solemn, în această dimineață, miercuri, 24 ianuarie, în municipiul Satu Mare, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Autoritățile sătmărene, politicieni și cetățeni, au fost prezenți în centrul orașului pentru a marca împlinirea a 165 de ani de la Mica Unire din anul 1859.

Manifestările au debutat cu intonarea Imnului Național, oficierea serviciului religios, după care a avut loc o scurtă trecere în revistă a evenimentelor ce au culminat cu Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza. A urmat un scurt moment artistic, apoi reprezentanții principalelor instituții sătmărene au depus coroane de flori la bustul lui Alexandru Ioan Cuza, iar după aceste momente a avut loc defilarea Gărzii de Onoare.

Manifestările s-au încheiat cu tradiționala Horă a Unirii.

Exit mobile version