Ultima actualizare: azi, 18:04

Locale

FOTO/VIDEO. Mica Unire, sărbătorită în Satu Mare. Zeci de sătmăreni în centrul orașului

La împlinirea a 165 de ani de la Mica Unire, Satu Mare a sărbătorit printr-o ceremonie solemnă acest eveniment, momentul fiind marcat miercuri dimineața, 24 ianuarie, în centrul orașului.

Ziua Unirii Principatelor Române a fost sărbătorită solemn, în această dimineață, miercuri, 24 ianuarie, în municipiul Satu Mare, în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Autoritățile sătmărene, politicieni și cetățeni, au fost prezenți în centrul orașului pentru a marca împlinirea a 165 de ani de la Mica Unire din anul 1859.

Manifestările au debutat cu intonarea Imnului Național, oficierea serviciului religios, după care a avut loc o scurtă trecere în revistă a evenimentelor ce au culminat cu Unirea Principatelor sub Alexandru Ioan Cuza. A urmat un scurt moment artistic, apoi reprezentanții principalelor instituții sătmărene au depus coroane de flori la bustul lui Alexandru Ioan Cuza, iar după aceste momente a avut loc defilarea Gărzii de Onoare.

Manifestările s-au încheiat cu tradiționala Horă a Unirii.

26 comentarii

  1. Varu Răspunde

    Cei care ați fost prezenți la această mascaradă nu aveți nici o legătură cu unirea mică,cei mai mulți dintre voi nu ați citit despre unire doar ce va obligat la școală.

    • High Lander Răspunde

      Noroc ca ai tu ai legatura cu mica unire. Esti un mort viu sau un viu mort?…Nu conteaza. Bine ca poti sa-ti dai cu parerere. Inseamna ca mai ai un neuron…
      PS
      Pe tine la scoala te-a obligat sa inveti? Ai dreptate, ai invatat tabla inmultirii ca ai fost obligat. Foarte adevarat.

  2. s Răspunde

    De ce se depun coroane? Unirea a fos un act politic decis de marile puteri la Conventia de la Paris din 1858 , la nici 4 ani dupa, mascariciul si oportunistul Cuza a primit un sut in fund fiind eliminat de competitori. Pe cine jeliti ?

    • History Răspunde

      Cuza deja se vedea rege cu propria dinastie cu Cuzișor în frunte înființată. Apoi a venit monstruoasa coaliție liberalo-conservatoare și l-a forțat să plece. De aia. Iar puteriile de la convenție doar au tolerat această unire, românii au profitat de momentul de neatenție de după războiul din Crimeea când toți erau mai preocupați de “bolnavul Europei”. Nimeni nu vroia această unire în afară de români. Unii au tolerat iar alții s-au trezit în fața faptului împlinit. Dacă luăm senso stricto nici legal nu prea a fost. Cuza s-a folosit doar de moment, un oportunist. Dar acum nu mai contează.

      • In Cognito Răspunde

        Nimeni nu a tolerat ” monstruoaza” unire dintre Germania de vest si Germania de est. Si totusi s-a infaptuit. Spre disperarea hystoricilor de carton.

        • History Răspunde

          Nu mă cobor la nivelul vostru ordinar. Cuza a început să o ia pe arătură, La final alegerea lui Carol ca și principe a fost una bună. Nu sunt sigur că de rămânea Cuza continua cum au făcut domnitorii de după el. Așa că mergeți și roadeți cioanetel la stăpânii voștrii care vă pun să lătrați. La mine nu merge și sigur nu căpătați nimic, eventual niște șuturi binemeritate în dos.

      • In Cognito Răspunde

        Da. Ai dreptate. A fost un curvar.Care-i problema ta?

      • High Lander Răspunde

        Ai trait in 1859 si noi nu stim? Sau ce?

  3. 💩 Răspunde

    Da unde e GOVIRILĂ..😅..sa dus ÎNAPOI la Supur..💩..acolo depune coroane..🤣😅..la oi..🤣

  4. Pacientu. Răspunde

    A fost prea frumos fără e……l de govor.
    Nu am vrea să-l vedem prea repede. El oricum se laudă în ziarul lui de casă,ziar care îl ține să-și atace adversarii politici și să manipuleze populația,crezându-se deștept, iar pe noi ne consideră proști.
    Să-ți fie rușine nesimțitule.

  5. Varu Răspunde

    Cred că militarii din imagine sunt o glumă, aveți impresia că umflații ăia o să ne apere?Vai de p…..la lor.

  6. Beny Kira Răspunde

    Hai Romania!

  7. High Lander Răspunde

    Pe tine te jelim. Nu-i bai?

  8. Varu Răspunde

    Nu prea mă mai uit la filme românule,dar uită-te la ei,i avea curajul să te duci cu ăstea la război?Se vede de la o poștă că indivizii ăstea nu știu să facă nimic în afară de sectoare.

  9. Dacian Ferari Răspunde

    Panait si Zob nu au fost invitati?

  10. Opincarul Răspunde

    N-am priceput ce a vrut să zică prefectul atunci când, citind (cu greu, dar am remarcat, totodată, multă ambiție și sârguință) mesajul premierului, a spus că există multe inegalități și … ilegalități sociale (?!?). Asta cu “ilegalitățile sociale” , orișicât de mult am întors-o pe toate părțile, a rămas țeapănă. Fie este o greșeală, fie este prea profundă, fie este prea vagă. Poate are cineva vreo idee, rog ajutor. In rest, activitate fadă, “marcă înregistrată” Satu Mare, la prânz, aceeași oră nepotrivită, datorită căreia publicul, în imensă majoritate, este format din pensionari, zero-virgulă-cinci imaginație (noroc cu copilașii care au cântat). Național-liberalii, din ce in ce mai mulți, mai naționali și mai liberali au făcut o intrare plus coregrafie superbă cu drapelul. Să le facă cinste prefectul pentru asta, au adus plus-valoare evenimentului. Hm…cred că este prea mult zis “eveniment”, dar de data asta las așa.

  11. Vasy Răspunde

    Asta-i una dintre zilele in care se umfla mamaliga in … unii si se trezeste patriotismul si “mandria de a fi roman”…

    • History Răspunde

      Superficialitate la superlativ. Și există riscul că de le pui întrebarea cine a făcut această Unire vor zice că ștefan cel Mare.😵😯 Acum totul se rezumă la cele 4 alegeri care vor avea loc și toată lumea se îngrămădește la spectacol să fie vizibil. Atât potențialii eligibili cât și locotenenții lipitori de afișe. Jalnic spectacol. Numai să nu uitați să comparați această imaginea cu cea de anul următor. Veți fi șocați. Nici jumate din cei prezenți nu vor mai fi acolo. Atât.

  12. Mihai Răspunde

    Vai de ea țară

  13. Milwakee Răspunde

    O intrebare, ce a castigat Transilvania pe plan economic-financiar cu mica si marea unire ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.