PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO/VIDEO. Protest în municipiul Satu Mare. Zeci de persoane în fața Prefecturii

Românii protestează în municipiul Satu Mare. Zeci de persoane s-au adunat, miercuri dimineața, 10 ianuarie, în fața Instituției Prefectului. Motivul protestului este cea de-a treia amânare a plății indemnizațiilor conform Legii 154/2021, destinate urmașilor românilor expulzați în 1940.

În cadrul protestului, participanții vor depune un memoriu-protest în speranța că autoritățile vor lua măsurile necesare pentru a remedia situația și pentru a asigura respectarea drepturilor stipulate în Legea 154/2021. Oamenii s-au prezentat în fața Prefecturii cu vuvuzele și pancarte: ,,Stop discriminării”, ,,Nu mai vrem minciuni” sau ,,Guvernul umilește românii”, sunt doar câteva dintre mesajele afișate de protestatari.

După protest, oamenii s-au întâlnit cu prefectul județului Satu Mare, Radu Roca.

Guvernanții nesimțiți s-au bazat mereu pe tăcerea noastră, la fel și parlamentarii care au votat împotriva acordării din ianuarie 2024 de indemnizații și pentru urmașii românilor persecutați etnic. […] Ne vom aduna toți urmașii românilor care s-au jertfit  pentru păstrarea identității noastre naționale și ne vom cere drepturile până când le vom primi. Nu vă mai suportăm trădările”, este mesajul transmis de Asociația Județeană Satu Mare a Românilor Refugiați, Expulzați și Deportați în Urma Dictatului de la Viena din 30 august 1940.

 

 

Exit mobile version