Mamă la 14 ani. O tânără din judeţul Satu Mare a devenit mămică la 14 ani, după ce, înainte cu un an, adică la 13 ani, s-a mutat cu iubitul ei de 18 ani şi a rămas însărcinată. Ea a născut o fetiţă, care este îngrijită de familie. Problemele au început după naştere, când pe numele tatălui a fost deschis dosar penal pentru că a întreţinut relaţii cu copila de 13 ani.
Potrivit informaţiilor PortalSM, relaţia a început în anul 2021, când cei doi s-au cunoscut. Copila avea 13 ani iar băiatul 18. După o relaţie de 4 luni, tânărul s-a dus la părinţii fetei, dintr-un cartier din Odoreu, i-au spus că o iubeşte, şi că vor să se mute împreună. Părinţii nu au avut nimic împotrivă, astfel că fata de 13 ani s-a mutat cu tânărul.
Un an mai târziu, în 11.01.2023, fata care a împlinit 14 ani între timp, a născut o fetiţă. Din spital, s-au întors la locuinţa iubitului, şi este ajutată de părinţii lui să crească copilul.
Totul a fost bine şi frumos până când autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cum a fost posibil ca o minoră de 14 ani să nască.
Tânărul a fost trimis în această săptămână în judecată şi riscă o pedeapsa cu închisoarea. El a recunoscut, în faţa anchetatorilor, că de când s-au mutat împreună au întreţinut câte una-două relaţii pe săptămână.
Având în vedere că este recidivist, ar putea primi o pedeapsă cu executare.