PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Recidivist periculos, după gratii. Prins de 4 ori fără permis, a cerut Poliţiei schimbarea unui permis fals!

Un recidivist periculos din Negrești Oaș a fost condamnat la 14 ani de închisoare cu executare după ce a fost prins conducând fără permis de conducere de patru ori, pedeapsa cuprinzând şi două tâlhării din trecut. Condamnare a primit-o în această săptămână.

Potrivit informațiilor PortalSM, pe data de 4 octombrie 2018, bărbatul s-a prezentat la ghișeul instituției S.P.C.R.P.C.Î.V. Satu Mare, solicitând schimbarea unui permis de conducere din Spania cu unul similar al autorităților din România.

La data de 11 martie 2019, poliția locală l-a oprit pentru control. Cu ocazia controlului documentelor, acesta a înmânat actul de identitate, certificatul de înmatriculare al autoturismului și o copie a permisului prezentat spre preschimbare, care poartă menţiunea “predat la preschimbat în data de 04.10.2018” , ștampilat cu ștampila instituţiei S.P.C.R.P.C.Î.V. Satu Mare.

Între timpul investigației, s-a descoperit că documentul “Permiso de conduccion” prezentat pentru schimbare era fals.

În urma verificărilor autorităților române, s-a constatat că acesta nu figura ca titular al unui permis eliberat de autoritățile din Spania. Acesta a recunoscut că a condus fără permis și că, în perioada 2016-2017, în timp ce se afla în Spania pentru muncă, a obținut un permis fals.

El a mai fost prins conducând în total de 4 ori fără permis, iar după mai mulţi ani de judecată, i-a venit sentinţa: 14 ani, 10 luni şi 10 zile de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, uz de fals şi pedepsele rămase din două tâlhării. El fusese condamnat anterior la închisoare dar a fost eliberat condiţionat. Acum va sta din nou ani buni după gratii.

Exit mobile version