Un bebeluș a fost găsit mort, aruncat la noua rampă de gunoi de la Pata Rât, în Cluj-Napoca, informează cluj24.ro. Mama este acum căutată de polițiști și procurori.
Bebelușul era pus în doi saci menajeri, iar trupul a fost dus la IML Cluj pentru necropsie. Cercetarea a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj care a deschis dosar penal pentru omor. Poliția cere ajutorul populației pentru a ajuta la stabilirea identității femeii care a născut copilul.
„În contextul acestui tragic eveniment, adresăm comunității rugămintea de a veni în sprijinul anchetei, în cazul în care dețin informații care ar putea ajuta la stabilirea identității femeii care a dat naștere copilului. Precizăm că apelul nostru nu este adresat doar cetățenilor din cadrul municipiului Cluj-Napoca”, se arată în informarea IPJ Cluj.