PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Când va fi gata modernizarea Aeroportului Satu Mare. Terminal nou și pistă extinsă

Lucrările de modernizare a Aeroportului Internațional Satu Mare avansează, iar în această perioadă se lucrează pe mai multe fronturi. Președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a declarat, luni, în cadrul unei conferințe de presă, că investiția trebuie finalizată curând.

În această perioadă se lucrează pe patru fronturi la Aeroportul Satu Mare: se construiește noul terminal și stația de pompieri și se reabilitează pista și terminalul vechi. Cum lucrările avansează vizibil, președintele Consiliului Județean, Pataki Csaba, a declarat că proiectul trebuie finalizat la mijlocul acestui an.

Proiectul “Reabilitarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare”, în valoare de 311.849.839 lei, este cel mai ambițios proiect de dezvoltare al Aeroportului Internațional Satu Mare de până acum, în urma căruia se construiește un terminal nou, se extinde terminalul existent și platforma de îmbarcare, iar pista va fi reabilitată. Proiectul mai prevede și achiziția de echipamente aeroportuare moderne.