Deputatul UDMR Nagy Szabolcs a declarat că decizia liderilor partidelor din coaliție de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale nu va schimba esențial situația. “Pentru noi, miza este interesul comunității noastre – despre asta am vorbit astăzi într-o emisiune radio”, a subliniat Szabolcs.
Liderii partidelor din coaliție au anunțat că vor comasa alegerile europarlamentare cu cele locale care se vor organiza pe 9 iunie. Cu toate acestea, deputatul UDMR a argumentat că comasarea alegerilor nu schimbă cu adevărat miza, ci că efortul trebuie să se concentreze pe continuarea muncii deja începute.
Deputatul UDMR a subliniat importanța concentrării pe nevoile reale ale cetățenilor și pe aspectele esențiale ale dezvoltării comunităților locale și ale proiectului european.
“În mijlocul atâtor zgomote, cred că avem nevoie de voci clare și credibile. Pataki Csaba, Kereskényi Gábor și echipele UDMR din județul Satu Mare au dovedit destule. Merită voturile cetățenilor”, a concluzionat deputatul Nagy Szabolcs.