O sătmăreancă a fost urmărită pe stradă și amenințată cu cuțitul de fostul iubit. Sătmăreanca voia să se întâlnească cu actualul iubit, însă acesta a întârziat, iar femeia a dat nas în nas cu fostul iubit, cu care a stat în concubinaj. Individul i-a cerut să vorbească, apoi i-a smuls telefonul din mâna și l-a spart. Mai apoi, a amenințat-o cu un cuțit și cu un briceag, însă totul s-a încheiat când și-au făcut apariția oamenii legii. Fiind terorizată, sătmăreanca a cerut în instanță ordin de protecție împotriva fostului concubin.
Sătmăreanca a precizat că și-a dat întâlnire cu actualul ei prieten în fața unei pizzerii din Satu Mare, iar la un moment dat acolo s-a prezentat fostul său concubin, solicitându-i acesteia să stea de vorbă, având asupra sa un cuțit și un briceag. Apoi a amenințat-o, iar în momentul în care femeia a vrut să sune la 112, individul i-a smuls telefonul din mână și l-a spart. Mai apoi, la fața locului a ajuns și actualul iubit al femeii, iar individul a început să-i urmărească, având asupra sa cuțitul și briceagul. Acesta din urmă s-a calmat în momentul în care a intervenit un echipaj de jandarmerie.
Femeia a mai spus că individul a mai avut ieșiri sub forma violențelor verbale și a hărțuirii și în trecut. I-a mai distrus anterior și alte telefoane mobile pentru a o împiedica să ia legătura cu părinții și prietenii, din cauza faptului că era gelos. De asemenea, a mai precizat că individul i-a cauzat suferințe psihice, acesta fiind motivul pentru care s-a despărțit de el și că solicită emiterea unui ordin de protecție.
Individul nu mai are voie să se apropie de fosta concubină și de locuința acesteia timp de 12 luni: ,,Dispune obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe minime de 100 metri față de reclamantă și față de reședința acesteia”.