PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A încercat metoda ”șmen” într-un magazin, apoi a zis că are un cuțit. Vânzătorul n-a fost impresionat

Un bărbat a încercat metoda ”șmen” într-un magazin din municipiul Satu Mare, însă vânzătorul nu s-a lăsat păcălit. Acesta din urmă și-a dat seama de intenția individului și l-a scos afară din magazin. Ajunși în afara unității, individul a mai încercat o ”schemă” și a zis că are un cuțit la el, dar în cele din urmă a fugit.

Potrivit informațiilor PortalSM, totul s-a petrecut în luna septembrie a anului 2020, când bărbatul l-a abordat pe angajatul unui magazin din municipiul Satu Mare și i-a cerut să-i schimbe patru bancnote de 200 lei în bancnote mai mici. Angajatul magazinului i-a luat cele patru bancnote de 200 lei, iar în schimb i-a dat patru bancnote de 100 de lei și opt bancnote de 50 de lei. Acesta a fost momentul când individul a apelat la metoda șmen. Mai exact, a luat banii cu mâna stângă, a dus-o pe lângă picior, iar cu mâna dreaptă a luat o parte din bancnotele pe care le avea în mâna stângă. Apoi, diferența care i-a rămas în mâna stângă a pus-o pe masă și a cerut din nou să-i fie schimbați banii în bancnote mai mici.

Văzând că bărbatul a luat o parte din banii pe care îi avea în mână, angajatul i-a împins banii și l-a rugat să plece. Acesta nu a dorit să iasă din magazin, însă angajatul magazinului a ieșit de după tejghea și l-a condus afară. Ajunși afară, individul i-a spus persoanei vătămate că scoate un cuțit din geanta pe care o avea asupra lui și că o va tăia. Văzând că duce mâna la geantă, persoana vătămată s-a întors și s-a dus în magazin, intenționând să închidă ușa magazinului, însă a observat că persoana în cauză a fugit.

Fiind audiat, individul a precizat că nu avea asupra lui niciun cuțit, însă, fiind speriat, a decis să-l intimideze pe vânzător. Acesta a mai spus că recunoaște și regretă fapta comisă, dar a făcut-o deoarece avea nevoie de bani pentru că și-a pierdut locul de muncă.

Acesta a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, dar a avut noroc și scăpat de proces. Între timp însă, individul a comis alte fapte, iar în prezent se află închis în Penitenciarul Satu Mare.