PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Grevă la Poșta Română! Angajații au intrat în grevă de avertisment și în județul Satu Mare

Poștașii au intrat în grevă de avertisment, miercuri dimineață, și au întrerupt lucrul de la 8.00 dimineața în aproape toate oficiile poştale din ţară, inclusiv în județul Satu Mare.

Angajații sunt nemulțumiți din mai multe cauze, printre acestea se numără și salariile foarte mici.

„Ofurile sunt: un nou contract colectiv de muncă, majorarea salariilor, sunt persoane care după 30 de ani de lucru au salariul minim pe economie. Oamenii au ieșit în stradă, a fost un protest pașnic. Dacă nu se rezolvă, din data de 29 se intră în grevă generală. Noi cerem drepturile noastre”, a declarat pentru PortalSM Mariana Maticu, lider de sindicat în județul Satu Mare.

Potrivit sindicaliștilor, între orele 8:00 – 10:00, membrii SLPR şi alţi afiliaţi ai Blocului Naţional Sindical (BNS) au pichetat sediul central al Companiei Naţionale “Poşta Română” (CNPR).

De asemenea, în timpul grevei de avertisment, reprezentanţi ai lucrătorilor poştali au fost prezenţi în faţa sediilor centrale ale Poştei Române din aproape toate judeţele ţării, inclusiv în județul Satu Mare.

Vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu, a declarat marți că dacă situaţia negocierilor pe contractul colectiv de muncă nu se va remedia va fi declanşată greva generală.

“La momentul de faţă, peste două treimi din salariaţii Poştei Române sunt la nivelul minim de subzistenţă, aceştia fiind salarizaţi cu salariul minim pe economie. Raportat la această situaţie, revendicările pe care le-am avut în cadrul negocierilor colective, a fost vorba despre o creştere salarială de 400 de lei net şi o creştere a sporului de loialitate cu un procent între 5% şi 10%. Restul a fost să se menţină textul contractului colectiv de muncă în forma în care a fost agreat la negocierea anterioară textul care reglementează în general drepturile şi obligaţiile părţilor prin contractul de muncă. Nu s-a ajuns la niciun consens până la momentul de faţă”, a afirmat marţi liderul sindical.

Potrivit acestuia, în cazul în care lucrurile nu vor fi rezolvate, într-un termen rezonabil între 2 şi 5 zile, va fi declanşată greva propriu-zisă care va presupune oprirea lucrului în compania Poşta Română.

Liderul sindical a subliniat că aproape jumătate din populaţia României va avea de suferit în cazul unei greve generale ţinând cont de obiectul de activitate al Poştei Române, acela de a distribui pensiile către peste 5 milioane de pensionari, de a distribui toate ajutoarele sociale şi alte beneficii pe care Ministerul Muncii le acordă persoanelor aflate în situaţii de subzistenţă.

“Nu în ultimul rând, ţinând cont că Poşta Română distribuie toate citaţiile şi convocările de ordin procedural ale instanţelor de judecată, problema de disfuncţionalitate în cadrul ţării va fi una majoră”, a mai spus vicepreşedintele BNS, Mircea Burlacu.