PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare, printre județele cu cele mai mici pensii din țară

Satu Mare se numără printre județele cu cele mai mici pensii din țară. Pensii mai mici decât în Satu Mare sunt doar în județe precum Vaslui, Vrancea sau Botoșani, iar pensionarii așteaptă acum să vină toamna și odată cu ea recalcularea pensiilor.

Pensionarii cu cele mai mici venituri sunt în județul Botoșani, acolo unde pensia medie este de sub 2.000 lei. În alte 11 județe pensia medie nu atinge nici măcar 2.000 lei, iar acestea sunt: Vrancea, Giurgiu, Vaslui, Satu Mare, Călărași, Bistrița, Olt, Buzău, Suceava, Teleorman și Ialomița.

În județul Satu Mare sunt 73.228 pensio­nari, iar pensia medie este de doar 1.893 de lei.

Pensionarii așteaptă cu nerăbdare toamna acestui an, când pensiilor lor vor fi recalculate conform prevederilor legii care intră în vigoare la 1 septembrie 2024.

,,Au fost aprobate normele de aplicare a legii pensiilor pe baza cărora vor fi recalculate pensiile din sistemul public. Un element fundamental al acestor norme este că nicio pensie nu scade ca efect al noii legi. Dimpotrivă, pensiile românilor cresc în mod echitabil, pe merit. Începând cu septembrie 2024 se plătesc pensiile recalculate”, a spus prefectul Radu Roca, la sfârșitul lunii trecute.


Sursa: mesagerulhunedorean.ro