Prezent la Turț, președintele Partidului Național Liberal (PNL) Satu Mare, deputatul Adrian Cozma, a declarat că localitatea din Țara Oașului se află în plină dezvoltare și că au fost investiți milioane de euro pentru ca tinerii să își poată construi viitorul în zona în care s-au născut. În cadrul unui eveniment la care a participat și primarul comunei Turț, Ioan Irime, cetățenii au fost asigurați că localitatea va continua să se dezvolte.
,,Turț e o comună în dezvoltare, un loc unde orice tânăr își poate construi viitorul. Milioane de euro au fost investiți în creșterea calității vieții”, a declarat Adrian Cozma, care a precizat că ,,toată Țara Oașului poate arăta așa cum arăta această frumoasă comună”
Primarul Ioan Irime, a vorbit despre proiectele realizate în ultimii ani în Turț, dar și despre investițiile care vor urma în comună.
,,În mandatul acesta am făcut 15,5 kilometri de modernizare drumuri, lucrăm la Casa de Cultură care până în septembrie trebuie să fie finalizată. Avem în lucru primăria, prin GAL (Grup de Acțiune Locală – n.red.) am folosit fondurile europene să dotăm primăria. Avem în lucru cinci proiecte pe Ministerul Mediului, unul este gata, e făcută recepția, iluminatul public. Avem cinci stații de încărcare pentru mașini electrice. În legătură cu străzile care nu au canalizare și apă: am făcut un proiect de 5 milioane de euro pentru a putea rezolva integral această problemă”, a spus Ioan Irime, primarul comunei Turț.