Un autoturism marca Maserati Levante, înmatriculat în județul Satu Mare, a fost implicat într-un accident violent, la scurt timp după ce șoferul achiziționase bolidul. Evenimentul rutier s-a produs pe raza localității prahovene Băicoi.
Concret, tânărul șofer, în vârstă de 21 de ani, a achiziționat un Maserati Levante apoi a pornit la drum. Bolidul înmatriculat în județul Satu Mare nu a stat foarte mult în trafic că s-a izbit violent de un alt autoturism. Surse au precizat pentru Observatorul Prahovean că accidentul s-a produs pe fondul neacordării de prioritate.
Vinovat de producerea evenimentului s-ar face șoferul din Maserati, în vârstă de 21 de ani, care nu a acordat prioritate autoturismului condus de un bărbat care a ajuns la spital în urma evenimentului.