Corul Madrigal a susținut Spectacolul Extraordinar ”Săptămâna Patimilor” la Negrești-Oaș, în curtea verde și însorită a muzeului în aer liber al Țării Oașului. În cadrul evenimentului de la Negrești a fost lansat și noul videoclip „Machu Picchu – Suita corală din Țara Oaşului”, filmat în vestigiile citadelei sacre Machu Picchu din Munții Anzi, o premieră mondială pentru muzica corală.
Videoclipul „Machu Picchu – Suită corală din Țara Oașului” a fost lansat de Corul Madrigal în premieră și la Negrești-Oaș, la Muzeul Țării Oașului, în cadrul evenimentelor din programul Madrigal Festival. La spectacol au participat sute de negreșteni și s-au bucurat de minunatul recital al Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”, dirijat de Anna Ungureanu.
,,Am întâmpinat Paștele prin muzică și comuniune. Nu întâmplător au ales să-și lanseze azi videoclipul piesei MACHU PICCHU – SUITĂ CORALĂ DIN ȚARA OAȘULUI. La 61 de ani de existență ai Corului Madrigal, precum și ai lucrării maestrului Dariu Pop, muzica românească din Țara Oașului s-a auzit în interpretarea Corului Madrigal la peste 2.400 de metri, în Munții Anzi, într-un spațiu remarcabil al civilizației și istoriei umanității”, a spus primarul orașului Negrești-Oaș, Aurelia Fedorca.