Entuziasmul este la cote maxime la Satu Mare, unde a început Dog Show, cel mai mare eveniment canin din România. Sute de pasionați de câini din județul Satu Mare, dar și din județele limitrofe, au venit, de la primele ore, să admire exemplarele de rasă.
Dog Show, organizat de Asociația Chinologică Română, se desfășoară pe stadionul Someș din municipiul Satu Mare. Timp de două zile, cei prezenți vor putea admira o varietate impresionantă de câini de rasă, provenind din țară și din străinătate.
Competiția va fi jurizată de arbitri cu experiență din România, Ungaria, Slovacia, Serbia, Macedonia și Spania, care vor desemna cei mai buni câini din concurs. Pe lângă competiție, programul evenimentului include și demonstrații de dresaj, prezentări de modă canin și diverse alte activități interactive.
Evenimentul se desfășoară între orele 9.00 -18.00, sâmbătă, 20 aprilie, și duminică, 21 aprilie.
Dog Show Satu Mare este un eveniment ideal pentru familii, oferind o oportunitate unică de a petrece timp de calitate alături de animalele de companie preferate.