Angajații Bibliotecii Județene Satu Mare și angajații Muzeului Județean Satu Mare vor face grevă japoneză, astăzi, urmând ca luna viitoare să intre în grevă generală.
Sindicaliștii acuză „degradarea cronică a mediului profesional în care își desfășoară activitatea salariații din muzeele și bibliotecile publice din România”, despre care spun că sunt „un sector profesional ignorat, uitat și minimalizat de toate guvernările”.
Printre revendicările Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă se numără:
• Ordonanța de urgență care le-ar fi mărit salariile, de la 1 aprilie, nu a fost supusă la vot, așa cum se aștepta. Potrivit președintelui Federației Naționale a Sindicatelor din Cultură și Presă, Georgel Balaci, ministrul le-a promis că va fi pe ordinea de zi, de joi, a ședinței de guvern, însă nu s-a întâmplat. Motiv pentru care, joi, angajații vor declanșa protestele.
„Protestul se va desfășura la locul de muncă, în toate muzeele și bibliotecile publice prin purtarea unor banderole albe. Protestul din data de 4 aprilie este primul în cadrul calendarului acțiunilor de protest național, ce vor culmina cu declanșarea Grevei Generale, în a doua decadă a lunii mai 2024, în paralel demonstrațiile de protest preconizate pentru Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Muzeelor”, transmit aceștia.