PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Medicul controversat de la UPU Satu Mare, trimis în judecată pentru ucidere din culpă și abuz în serviciu!

Medicul controversat de la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare, acuzat de moartea adolescentei Ștefania, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, abuz în serviciu și purtare abuzivă. 

El se află sub control judiciar, măsură care a cerut să fie ridicată, însă judecătorii au respins cererea acestuia pe motiv că nu este întemeiată. Judecătorii au decis că, până la finalizarea procesului, medicul nu are voie să părăsească țara sau să profeseze ca medic.

Așadar, judecătorii au deci menținerea măsurii prventive a controlului judiciar luată faţă de medicul de la UPU Satu Mare.

În tot acest timp, medicul aceuzat are următoarele obligaţii:

Reamintim că în data de 18 ianuarie 2023, o adolescentă, în vârstă de 15 ani, a decedat la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare. Părinții fetei îl acuză pe medicul de la UPU că ar fi responsabil de moartea fetei. La vremea aceea, a fost organizat un amplu protest în fața unității spitalicești la care au participat sute de oameni. Sătmărenii care au avut experiențe neplăcute cu medicul respectiv, și nu numai, s-au alăturat familiei la protest.

A trecut mai bine de un an de la moartea adolescentei, dar încă nu s-a făcut lumină în acest caz. Deocamdată, nu se știe dacă acesta este sau nu vinovat de moartea fetei.

Cert este faptul că vocabularul și comportamentul medicului față de adolescentă a fost unul total neadecvat, potrivit declarației avocatului familiei.

„Ce vă putem confirma în acest moment fără a leza sub nicio formă prezumția de nevinovăție este că s-a folosit un limbaj total neadecvat, total neomenesc”, a declarat  avocatul Ovidiu Mureșan, anul trecut.

 

Exit mobile version