PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Praful saharian, vizibil și în Satu Mare! ANM: „Depunerile vor fi observat începând cu noaptea de luni”

Particulele de praf saharian ajunse în România la sfârşitul lunii martie se vor menţine în aer și în primele două zile ale lunii aprilie, anunță ANM.

În județul Satu Mare, se poate observa cu ochiul liber praful saharian. În imaginile realizate, astăzi, de jurnaliștii PortalSM se observă praful saharian în zona Țării Oașului.

Meteorologii precizează că începând cu noaptea de luni spre marţi, în unele zone unde va ploua, se vor observa depuneri de praf.

„La finalul lunii martie circulaţia predominant sud-vestică a favorizat pătrunderea unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană deasupra României. În perioada 1 aprilie ora 10 – 2 aprilie ora 22 se vor menţine particule de praf deasupra teritoriului României”, anunţă, luni Administraţia Naţională de Meteorologie. 

Instituţia precizează că „depuneri de praf vor fi observate începând cu noaptea de luni spre marţi, în vest, nord şi centru, unde sunt prognozate ploi”.

 

Exit mobile version