PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmăreancă fără permis, prinsă la volanul unui BMW. Nu a oprit la semnalele poliției

O tânără din Satu Mare a fost trimisă în judecată, în această săptămână, după ce a condus fără permis și nu a oprit la semnalele poliției.

Potrivit informațiilor PortalSM, sătmăreanca, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie, a condus un autoturism marca BMW prin oraș. Atunci când a dat „nas în nas” cu poliția, nu a oprit la semnalele polițiștilor. Când, într-un final, aceștia au reușit să oprească șoferița, ea s-a scuzat că s-a speriat de ei, motiv pentru care nu a oprit mașina.

Tânăra a explicat că, înainte de incident, iubitul ei a mers la ea acasă cu BMW-ul , împreună cu câțiva prieteni. Aceștia au urcat în autoturism, condus de un prieten de-al iubitului ei și au pornit la drum. Ajunși la o stație de carburanți de la intrarea în oraș, prietenii iubitului ei au plecat în altă parte, iar ea a urcat la volanul mașinii iubitului ei pe care a condus-o până pe strada Careiului unde a intenționat să meargă la un concert.

În timpul deplasării, ea a observat semnalele de oprire al poliției, dar din cauză că s-a speriat, a spus ea, a decis să nu oprească și a continuat să conducă. A fost oprită, totuși, la scurt timp de un echipaj de poliție.

La cererea acestora de a-i prezenta documentele, tânăra a prezentat doar cartea de identitate, prefăcându-se că își caută permisul de conducere. Mai târziu, ea a recunoscut că nu deține niciun permis de conducere.

Tânăra sătmăreancă a fost supusă testului cu aparatul etilotest, care a indicat un rezultat negativ, iar ulterior a fost testată cu un test rapid pentru substanțe stupefiante, rezultatul fiind, de asemenea, negativ.

Aceasta a susținut că iubitul ei îi încredințase mașina deoarece credea că ea deține un permis de conducere. Femeia, care are și antecedente penale, a fost trimisă în judecată în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.