PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare: Minoră (12 ani), violată de un individ de 21 de ani! Părinții fetei erau de acord cu tot

O minoră, în vârstă de 12 ani, din județul Satu Mare, s-a îndrăgostit de un băiat, în vârstă de 21 de ani, pe care l-a cunoscut pe internet și cu care a început o relație. Pentru a nu o supăra pe fiica lor, părinții ei au fost de acord ca băiatul să se mute la ei acasă.

Ulterior, atât tatăl și mama, cât și fiul lor, i-a surprins pe cei doi în timp ce întrețineau relații sexuale, însă „povestea de dragoste” a mers mai departe.

După doi ani de relație, s-a aflat despre cei doi, iar organele de cercetare penală s-au sesizat din oficiu cu privire la această situație.

Astfel, s-a descoprit că tânărul este recidivist și înscris în Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor.

El a fost invitat la sediul Postului de Poliţie Comunal Supur pentru a da explicații cu privire la relația pe care o are cu iubita minoră, ocazie cu care acesta a declarat că din luna iulie 2022 a început o relație cu aceasta, ea având la acea dată 12 ani, relație cu care părinții minorei au fost de acord. Astfel că de la acel moment el locuieşte împreună minora la locuința acesteia. Acesta a mai precizat că de atunci a început să întrețină relații sexuale cu minora, el fiind prima persoană cu care minora a întreţinut relaţii sexuale, și că toate actele sexuale au fost cu acordul minorei.

Tânărul a mai menționat că s-au despărţit din cauza părinților ei, deşi între ei există încă sentimente.

Ulterior, a fost audiată și minora, în vârstă de 14 ani acum. Ea a spus că l-a cunoscut pe băiat prin intermediul rețelelor de socializare. După circa două luni de la momentul la care s-au cunoscut s-au hotărât să se mute împreună la locuința ei, iar părinții ei au fost de acord cu asta. Ea a declarat că au mai fost situații când părinții ei, dar și fratele, au surprins-o întreținând relații cu iubitul ei.

La rândul lui, tatăl fetei a fost audiat și a spus că, inițial, nu a fost de acord cu relaţia lor din cauza diferenței de vârstă prea mare dintre ei. Cu toate acestea, pentru a-i face pe plac fiicei sale, i-a permis tânărului să se mute în casa lor. El a spus că a surprins-o pe fiica lui întreținând relații sexuale cu iubitul ei și că i-a mustrat pe amândoi, precizând că nu este de acord cu acest lucru. El a spus că a răbdat relația lor până la începutul lunii februarie, când i-a spus tânărului să plece din casa lor deoarece obişnuia să consume băuturi alcoolice şi provoca scandaluri.

Și mama tinere a fost audiată, iar ea le-e povestit judecătorilor că fiica ei a vrut să se mute cu tânărul pe care l-a cunoscut pe internet. De teamă că fata va pleca de acasă, mama a spus că este de acord ca individul să se mute în casa lor, considerând că așa este mai sigur pentru ea. În weekenduri, însă fata pleca la băiat acasă, întorcându-se doar lunea înapoi. Ea a declarat că i-a surprins pe cei doi întreținând relații sexuale de mai multe ori, însă știa de acest fapt fiindcă fiica ei i-a povestit că și-a început viața sexuală, iar ea a fost de acord.

La începutul acestui an, mama fetei i-a spus băiatului că nu mai are ce căuta la ei acasă, iar fiicei i-a interzis să se mai întâlnească cu el.

Individul a fost trimis în judecată, în această săptămână, pentru pentru săvârșirea infracțiunii de viol săvârșit asupra unui minor, urmând să își afle pedeapsa.

Exit mobile version