PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tragedie la Spitalul Vechi din Satu Mare: Un pacient a căzut de la etaj și a decedat

O tragedie a avut loc azi-noapte la Spitalul Vechi din municipiul Satu Mare, unde un pacient a căzut de la etajul clădirii, pierzându-și viața în urma impactului puternic. Incidentul a avut loc în cursul nopții trecute, iar echipajele de urgență au fost imediat alertate și au intervenit la fața locului.

Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a salva viața pacientului, impactul căderii fiind fatal.

În acest moment, se efectuează o anchetă amănunțită pentru a clarifica circumstanțele care au condus la această tragedie.

„Conducerea SJUSM a inițiat de urgență o anchetă internă care este în curs de derulare, urmând ca imediat după finalizarea acesteia să comunice presei concluziile”, a declarat Rodica Lohan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, pentru PortalSM.

Incidentul a generat un val de șoc, iar autoritățile competente au demarat o investigație în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul tragic.