Un sătmărean și-a lăsat bicicleta în fața unei cafenele din Centrul Vechi și a rămas fără ea. Hoțul, un bărbat în vârstă de 34 de ani, a fost prins de polițiști.
Ce spune poliția:
,,La data de 16 aprilie, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Satu Mare au identificat o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de furt calificat. În urma activităților investigative efectuate, polițiștii au constatat faptul că un bărbat de 34 de ani, din Satu Mare, ar fi sustras o bicicletă lăsată nesupravegheată în fața unei cafenele de pe strada Horea din municipiu.
Prejudiciul rezultat, de 2.000 de lei, a fost recuperat în totalitate. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”.
Sursa: IPJ Satu Mare