PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

VIDEO. Bolnavul psihic din Dorolț care a spart peste 30 de case primește doi ani cu suspendare

Bărbatul, în vârstă de 48 de ani, care a terorizat o localitate din județul Satu Mare după ce a spart zeci de case pentru a fura băutură, și-a primit pedeapsa, în această săptămână. Bărbatul a primit o pedeapsă de doi ani cu suspendare.

Cu toate că zeci de locuitori s-au plâns despre faptul că acesta le-a intrat în locuințe și a furat băuturi, doar două plângeri au fost înaintate în scris organelor competente. Așadar, teoretic, bărbatul a fost judecat pentru două fapte, cu toate că, practic, spargerile au fost mult mai multe.

Fratele bărbatului le-a povestit judecătorilor că acesta a spart multe case din localitate și și-a cheltuit toți banii, fiind sunat de nenumărate ori de localnici pentru a se duce să își recupereze fratele. El le-a spus judecătorilor că fratele său a fost internat de mai multe ori la secția de psihiatrie, însă după ce ieşea de acolo, începea din nou să consume băuturi alcoolice şi să intre în locuinţe.

Două plângeri scrise

În vara anului 2022, odată cu lăsarea serii, bărbatul în cauză a intrat în casa unui localnic și a furat 237 lei și două doze de bere din frigider. Când a fost audiat, hoțul le-a spus că a vrut inițial să împrumute banii furați, însă atunci când a văzut că nu este nimeni acasă, a decis să îi fure, ocazie cu care s-a uitat și în frigider, de unde a luat berea.

După câteva zile de la primul furt, bărbatul a mai dat o spargere, de această dată, în ziua mare. În jurul orei 15.00, bărbatul a sărit gardul unei familii din Dorolț, de unde a furat patru sticle de băuturi alcoolice, respectiv două sticle de lichior şi două sticle de whisky.

La audieri, bărbatul a declarat că, și de această dată, a vrut să împrumute bani, a strigat-o pe proprietară, dar nu i-a răspuns nimeni, așa că a intrat înăuntru, dar nu-şi aminteşte exact cum. După ce a intrat în casă, a mers în bucătărie, uşa fiind deschisă, iar de pe mobilă a luat patru sticle cu băuturi alcoolice. În casă, se afla fiica, în vârstă de 13 ani, care și-a sunat mama să îi spună că cineva a intrat în casă.

Bărbatul a luat alcoolul, l-a pus în plasă și a plecat.

Hoțul, diagnosticat cu probleme psihice grave

Fiind cunoscut cu afecţiuni psihice, în cursul urmăririi penale s-a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice pentru a se stabili dacă la data comiterii faptelor acesta a avut discernământ. Conform Raportului de expertiză medico-legală psihiatrică, bărbatul prezintă tulburare emoţională tip impulsiv; dependenţă cronică etanolică; tulburări mentale şi comportamentale datorate folosirii alcoolului; Epilepsie fond toxic. Așadar, potrivit rezultatelor, bărbatul a avut discernământul diminuat raportat la faptele comise.

De asemenea, s-a recomandat ca acesta să urmeze un tratament medical de specialitate psihiatrică.

Condamnat la doi ani cu suspendare

Bărbatul a fost condamnat, în această săptămână, la o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare.

Copii traumatizați de individ

Impactul negativ asupra comunității s-a amplificat după ce un copil de 12 ani a ajuns să aibă nevoie de sprijinul unui psiholog. Copilul a trăit o experiență înfricoșătoare atunci când s-a trezit cu bărbatul în casă.

În plus, un alt locuitor din zonă a povestit pentru PortalSM, anul trecut, că bărbatul a intrat de trei ori în locuința sa, în cursul nopții, sustrăgând băuturi. Deoarece bărbatul cu probleme a intrat de mai multe ori pe proprietatea acestuia în ultimul an, şi-a construit un gard înalt de peste doi metri pentru a preveni aceste intruziuni neașteptate. Cu toate acestea, bărbatul cu probleme psihice a reușit să pătrundă în locuința sa. Omul are, de asemenea, un copil în vârstă de 10 ani, care resimte frica și îngrijorarea de a rămâne singur în casă din cauza incidentelor repetate.

„Nu mai ştim ce să ne facem. Soţia şi copilul de 10 ani se tem să rămână singuri acasă. Am chemat Poliţia şi ni s-a zis că dacă sunt acte de violenţă se deschide dosar penal. Sunt peste 30 de case în care a intrat. Am construit un gard de 2 metri, cu sârmă ghimpată şi tot reuşeşte să intre. Azi noapte a intrat de trei ori la noi în curte”, a relatat localnicul, anul trecut, pentru PortalSM.