Astăzi, ca în fiecare ultimă zi de marți din lună, a avut loc târgul de animale de la Medieșu Aurit, în județul Satu Mare. Târgul, vechi de ani de zile, reunește oameni din tot județul, dar și din zonele învecinate, oferind o experiență unică de comerț și socializare.
Târgul își are originile în vremuri îndepărtate! De-a lungul timpului, la târgul din Medieș s-au tranzicționat diverse mărfuri, de la animale și produse agricole la articole de artizanat și haine.
Astăzi, târgul de la Medieșu Aurit, vizitatorii pot descoperi o gamă variată de produse. Animale de curte – cai, pui, rațe, iepuri – pot fi achiziționate la prețuri avantajoase. De asemenea, o mulțime de haine pentru femei, bărbați și copii, la prețuri accesibile, pot fi găsite pe tarabele negustorilor, chiar și la 1 leu bucata, iar negocierea prețurilor face parte din farmecul târgului.
Pe lângă animale și haine, târgul oferă și o varietate de produse alimentare: mici, cârnați, cartofi și pește pot fi savurate pe loc. La târg se găsesc și numeroase alte produse, de la unelte agricole și articole de uz casnic la bijuterii și suveniruri.