PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Alegeri murdare. Un fals Pataki Csaba a apărut azi noapte și a vrut să candideze

Alegeri murdare. Un fals Pataki Csaba a apărut azi noapte și a vrut să candideze la șefia Consiliului Județean Satu Mare. Bărbatul a vrut să creeze o diversiune: s-a prezentat la Biroul Electoral Județean și a vrut să își depună candidatura cu scopul de a rupe voturi de la realul Pataki Csaba la alegerile din 9 iunie.

Concret, azi noapte, în jurul orei 23.50, la Biroul Electoral Județean s-a prezentat un cetățean pe nume Pataki Csaba să își depună candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare. Bărbatul are domiciliul în localitatea Vallaj, Ungaria, este de profesie electrician și și-a depus cererea la BEJ. Numai că, azi dimineață, înainte ca cererea să fie analizată, omul s-a prezentat din nou și și-a retras candidatura.

Reacția UDMR Satu Mare nu a întârziat să apară. Nagy Szabolcs, coordonatorul de campanie a Uniunii, a declarat că falsul Pataki este ,,un cetățean constrâns, inventat de PNL Satu Mare”.

,,Marți, la ora 23.50, și-a depus candidatura la funcția de președinte al Consiliului Județean Satu Mare candidatul “independent” Pataki Csaba. Un cetățean constrâns, inventat de PNL Satu Mare și Adrian Cozma. Aceste diversiuni jalnice făcute în Săptămâna Patimilor, noaptea ca hoții, sunt specifice campaniei duse de “liberalii vopsiți auriu” din Satu Mare, după ce au inventat alianță cu o clonă a AUR. Miercuri, rațiunea a învins și “candidatul independent” și-a retras candidatura. Pe 9 iunie, vom taxa aceste mizerii la vot!”, a declarat Nagy Szabolcs.

Exit mobile version