PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sătmăreni evacuați dintr-o sală de fitness. Intervenție de urgență a pompierilor (exercițiu)

Astăzi, 25 iulie 2024, începând cu ora 11.00, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Someș” al județului Satu Mare a desfășurat un exercițiu, pentru gestionarea situațiilor de urgență produse de un incendiu, în vederea antrenării forțelor și perfecționării modului de intervenție, în municipiul Satu Mare.

Prin scenariul exercițiului s-a stabilit următoarea situație tactică:

În jurul orei 11.00, operatorul din cadrul dispeceratului  ISU Satu Mare este anunțat de producerea unui incendiu în interiorul unui magazin de mobilă, aflat la parterul unui complex sportiv. În momentul izbucnirii incendiului în magazin se aflau trei angajați.

Alertate, forțele de intervenție din cadrul Detașamentului de pompieri Satu Mare s-au deplasat la locul intervenției cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială de lucru la înălțime cu perna de salvare de la 16 m, o autospecială de primă intervenție și comandă, un echipaj de prim ajutor SMURD și echipajul de Terapie intensivă mobilă de la nivelul județului, încadrate de 20 de cadre militare.

S-a executat recunoașterea, s-au constituit echipe de căutare-salvare, s-a realizat evacuarea victimelor și s-a asigurat asistența medicală și transportul victimelor la spital. Totodată, s-a procedat și la evacuarea în siguranță a persoanelor aflate în interiorul clubului sportiv, de către personalul propriu.

,,Exercițiile de acest tip sunt absolut necesare și urmăresc modul de acțiune a structurilor de intervenție pentru limitarea și înlăturarea urmărilor unor situații de urgență, precum și verificarea viabilității planului operativ de intervenție. Toate operațiunile s-au derulat în conformitate cu scenariul exercițiului alături de personal și tehnică din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență ,,Someș””, informează ISU Satu Mare.

Exercițiul are ca obiective:

,,În eventualitatea creării unui disconfort în spațiul public, asigurăm cetățenii că aceste exerciții sunt necesare și benefice pentru întreaga comunitate”, au mai transmis reprezentanții ISU.

Exit mobile version