Accident grav în Racşa. Echipajul de prim ajutor din cadrul Secției de Pompieri Negrești-Oaș a fost solicitat să intervină astăzi în jurul orei 16.00 pentru acordarea asistenţei medicale la un accident rutier produs între un autoturism și o motocicletă în localitatea Racșa.
În urma evenimentului rutier, motociclistul, o persoană de sex masculin cu vârsta de aproximativ 50 ani se afla în stare de inconștiență.
La fața locului a fost solicitat ajutorul echipajului de Terapie Intensivă Mobilă de la nivelul județului care a transportat de urgență victima la Spitalul Județean Satu Mare.