PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Bărbat găsit mort în propriul apartament! Poliția a deschis o anchetă

Cadavrul unui bărbat a fost găsit miercuri, 31 iulie, în propriul său apartament din Micro 16 din municipiul Satu Mare. Cei care au dat alerta au fost vecinicii bărbatului, după ce nu au mai reușit să îl contacteze pe acesta. 

Polițiștii, ajunși la fața locului, au deschis o anchetă. În cauză, nu există suspiciuni.

„Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați despre faptul că o persoană ar fi decedat, la domiciliul său, din municipiul Satu Mare, miercuri, 31 iulie, în jurul orei 23.30.

Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că aspectele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat de 68 de ani.

În cauză, nu sunt suspiciuni, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmite IPJ Satu Mare.

Exit mobile version