PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

S-a prezentat în vama Petea, dar polițiștii l-au oprit imediat când au văzut documentele mașinii

Polițiștii de frontieră sătmăreni cercetează un cetățean român care conducea un autoturism al cărui certificat ITP a fost falsificat.

Noaptea trecută, în jurul orei 00.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru intrarea în România, un cetățean român, în vârstă de 20 de ani. Tânărul conducea un autoturism marca Volkswagen Golf, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, cel aflat la volanul mașinii a prezentat documentele personale și actele mașinii. Însă polițistul de frontieră a constatat, la verificarea actelor, că pe certificatul care atestă inspecția tehnică periodică data înscrisă (07.11.2024) prezintă modificări.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că, de fapt, certificatul ITP a fost valabil doar până în 22 iunie 2023. În cauză cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.


Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version