PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Un bărbat s-a plimbat prin vama Petea, apoi a încercat să iasă ilegal din țară. Acum are dosar penal

Un bărbat din judeţul Botoșani a încercat să iasă ilegal din ţară fără a se prezenta la controlul de frontieră, deoarece avea documentul de călătorie expirat.

Miercuri, 11 septembrie, în jurul orei 19.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, polițiștii de frontieră aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu au observat o persoană care se deplasa pe jos, pe sensul de ieșire din țară, ocolind aliniamentul de control și mergând spre artera destinată camioanelor.

Imediat, poliţiştii de frontieră l-au oprit pe bărbat, iar în urma verificărilor au stabilit că este vorba de un cetăţean român, în vârstă de 40 de ani, din județul Botoșani. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că bărbatul avea documentul de identitate expirat, declarând că a procedat astfel deoarece dorea să iasă din țară.

Bărbatul este cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de tentativă la ieșirea din țară prin trecere ilegală a frontierei de stat.


Sursa: Poliția de Frontieră

Exit mobile version