PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Weekend cu ploi și furtuni în județul Satu Mare. Meteorologii au emis Cod galben

Weekend cu ploi și furtuni în județul Satu Mare. Meteorologii au emis avertizări Cod galben de sâmbătă seara, până luni la noapte. 

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 28 septembrie, ora 18.00 – 29 septembrie, ora 10.00;

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, averse însemnate cantitativ.

În intervalul menționat, în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, local cu rafale în general de 50…60 km/h. Izolat vor fi vijelii și va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

COD GALBEN

Interval de valabilitate: 29 septembrie, ora 10.00 – 30 septembrie, ora 22.00;

Fenomene vizate: instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului;

Zone afectate: toată țara.

În intervalul menționat, aversele se vor extinde în toată țara, dinspre vest către est. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25…40 l/mp și local de peste 50 l/mp.

Vântul va avea intensificări cu viteze la rafală de 45…65 km/h. În Moldova și estul Munteniei temporar vor fi și rafale de peste 70 km/h.

Notă: Vremea se va răci accentuat în toată țara. La munte, la altitudini în general de peste 1700 m și cu precădere în Carpații Orientali, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

Exit mobile version