Cazul Gabriela Dorgai. Peste o lună se împlinesc 10 ani de la crima care a zguduit oraşul. Gabriela Dorgai, actriţă a Teatrului de Nord a fost prinsă, violată şi ucisă pe malul Someşului, chiar în apropierea Palatului Administrativ. Au trecut 10 ani iar criminalul nu a fost prins.
Sora actriţei, Eva Mureşan, a făcut astăzi, presei unele dezvăluiri, declarându-şi nemulţumirea faţă de modul în care autorităţile au tratat acest caz.
“Nici nu pot să spun prin ce am trecut şi am simţit în aceşti 10 ani. Părerea mea este că Poliţia nu îşi face treaba”, a spus aceasta.
Ea a spus că autorităţile nu au comunicat cu ea, nu i-au oferit informaţii.
“Ce mi-au spus domnii comisari este că se caută acul în carul cu fân”, mi-au spus domnii comisari.
Ea crede cu tărie că se tăinuiesc probe şi nu exclude posibilitate ca ucigaşul să fie cineva protejat.
“Nu ştiu de ce am feelingul ăsta… Probabil că se ştie cine e criminalul, dar ori este cineva sus pus, ori fiul cuiva sus pus şi se tăinuieşte… Asta e convingerea mea”, a spus răspicat sora, care spune că pe măsură ce trece timpul se degradează şi probele iar şansele de a prinde criminalul creşte.
“Tot ce ştiu, ştiu din presă sau din gura altcuiva”, a mai spus acesta.
Fiica actriţei, care era minoră la vremea respectivă, s-a mutat în altă ţară. Şi nici ea nu mai primeşte informaţii
“Aş vrea să trăiesc atâţia ani ca să apuc să văd că l-au prins, dar nu cred. Durerea s-a mai atenuat, dar furie simt, furie, pentru că nu se lucrează destul de mult la caz!”, a concluzionat Eva Mureşan.