Se anunță un protest împotriva lui Călin Georgescu și în municipiul Satu Mare. Manifestarea ar urma să aibă loc mâine, joi, 28 noiembrie.
Protestul este în curs de avizare, iar la manifestare sunt așteptate zeci de persoane. Având în vedere că mâine are loc deschiderea târgului de Crăciun, organizatorii nu s-au hotărât încă unde și la ce oră va avea loc protestul.
Potrivit informațiilor PortalSM, organizatorii anunță că adunarea se va desfășura în mod pașnic și civilizat.
Amintim că manifestațiile împotriva lui Călin Georgescu s-au extins în ultimele zile în România. Sute de tineri au ieșit în stradă în mai multe orașe din țară, pentru a protesta după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale.
Mobilizarea s-a făcut pe rețelele de socializare, iar în majoritate participanții sunt studenți.