Adrian Cozma subliniază că ,,România a primit respectul și încrederea cuvenite din partea aliaților europeni”, după acceptarea țării noastre în Spațiul Schengen. Președintele PNL Satu Mare mai spune că ,,izolarea de Uniunea Europeană ar fi o mare greșeală, iar cei care au astfel de planuri nu fac decât să acționeze împotriva interesului național”.
Mesajul transmis de Adrian Cozma:
,,România a primit respectul și încrederea cuvenite din partea aliaților europeni. De la 1 ianuarie 2025, vom fi membri cu drepturi depline în Spațiul Schengen. Reuniunea miniștrilor de Interne din Uniunea Europeană a adoptat în unanimitate decizia de eliminare a controalelor de la granițele intracomunitare ale României și Bulgariei.
Acest lucru va aduce beneficii concrete pentru cetățeni și pentru economia națională. Românii nu vor mai pierde timpul la granițe, firmele din România vor deveni mai competitive în Europa, iar investițiile străine în țara noastră vor fi continua să fie stimulate.
Transportatorii consideră că această zi este “istorică”, deoarece a venit cu o decizie pe care o așteptau de foarte multă vreme! România a pierdut anual zece miliarde de euro din cauză întârzierii aderării la Schengen și a timpului pierdut la punctele de trecere a frontierelor.
În fiecare an, aproximativ 25 de milioane de călători și 11 milioane de mașini trec granițele noastre cu Ungaria și Bulgaria. De anul viitor, pentru toți aceștia, cozile vor deveni istorie.
Intrarea în spațiul Schengen este o reușită națională, a tuturor românilor. Menținerea căii europene este soluția corectă pentru viitorul României. Izolarea de Uniunea Europeană ar fi o mare greșeală, iar cei care au astfel de planuri nu fac decât să acționeze împotriva interesului național.
Mă bucură mult această veste, însă regret faptul că membrilor JAI nu li s-a cerut să deschidă frontierele înainte de Crăciun, ci abia după Anul Nou. Ar fi primit recunoștința sutelor de mii de familii care vor sta din nou ore în șir la cozile de la granițe, pentru a reveni acasă de sărbători. Bine, totuși, că este pentru ultima oară!”