Elev bătut pe podul Decebal. Un incident petrecut în decembrie 2022, în apropierea unui pod din Satu Mare, s-a încheiat astăzi cu o condamnare la măsuri educative. Un tânăr, minor la momentul comiterii faptei, a fost condamnat pentru agresiunea fizică asupra unui coleg, căruia i-a provocat răni grave ce au necesitat până la 25 de zile de îngrijiri medicale.
Potrivit informaţiilor PortalSM, pe 15 decembrie 2022, în jurul orei 14:20, victima, un elev în vârstă de 15 ani, se întorcea de la școală împreună cu trei colege. La coborârea de pe pod, grupul lor a fost abordat de un alt grup de tineri, de etnie romă, care le-au adresat cuvinte jignitoare. În încercarea de a le lua apărarea colegelor sale, băiatul i-a întrebat pe cei trei ce au cu colega, după care a fost urmărit.
Conflictul a degenerat rapid: unul dintre agresori l-a prins de braț, cerându-i să-și ceară scuze, iar un altul l-a lovit cu pumnul în față. Victima a suferit o fractură facială complexă, fiind nevoie de tratament medical îndelungat.
Principalul agresor, un băiat de 17 ani, și-a recunoscut fapta în timpul procesului, afirmând că regretă incidentul. El a explicat că lovitura a fost dată “fără vreun motiv serios” și că a fost influențat de anturajul său.
Instanța a decis aplicarea unei măsuri educative: supravegherea zilnică a tânărului timp de trei luni, sub coordonarea Serviciului de Probațiune Satu Mare. Totodată, el a fost obligat să achite victimei despăgubiri în valoare de 6.000 de lei pentru suferințele provocate.