PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

A accidentat un pieton pe trecere, l-a dus la spital apoi l-a abandonat. Condamnat la închisoare cu suspendare

A accidentat un pieton pe trecere, l-a dus la spital apoi l-a abandonat. Incidentul s-a petrecut pe 11 octombrie 2023,  în jurul orei 12:33, în municipiul Satu Mare, iar șoferul s-a ales acum cu o condamnare.

Potrivit informațiilor PortalSM, un șofer a lovit cu mașina un pieton care traversa strada regulamentar, pe zebră, iar în loc să aștepte sosirea poliției și a echipajului medical, a decis să transporte victima la Spitalul Județean Satu Mare. Apoi a lăsat-o în fața Unității de Primire Urgențe și a plecat fără să anunțe incidentul autorităților sau să furnizeze datele necesare spitalului.

Expertiza medico-legală a stabilit că pietonul a suferit fracturi costale și o fractură gravă la nivelul tibiei,necesitând 95-100 de zile de îngrijiri medicale. Parchetul de pe lângă Judecătoria Satu Mare l-a trimis în judecată pe șofer pentru vătămare corporală din culă și părăsirea locului accidentului, iar procesul s-a desfășurat rapid. Inculpatul a recunoscut faptele și a cerut să fie judecat în procedură simplificată, ceea ce i-a adus o reducere a pedepsei.

Judecătoria Satu Mare l-a condamnat la 1 an și șase luni de închisoare cu suspendare cu un termen de supraveghere de 2 ani și șase luni. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească 2.000 de euro victimei și 618,19 lei spitalului pentru cheltuielile de spitalizare.

Exit mobile version