În perioada 7 – 13 aprilie 2025, în conformitate cu Programul Operațiunilor Europene 2025 al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL), a avut loc acțiunea SPEED, ce a vizat verificarea respectării limitelor legale de viteză și prevenirea accidentelor rutiere provocate de viteza excesivă.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, au desfășurat activități specifice pentru depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă regimul de viteză, contribuind astfel la reducerea riscurilor în trafic.
În temeiul O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, au fost aplicate 611 de sancțiuni contravenționale, pentru nerespectarea limitelor de viteză. Totodată, au fost reținute 61 de permise de conducere, 53 dintre acestea pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h și 8 pentru depășirea acesteia cu mai mult de 70 km/h.
Polițiștii atrag atenția conducătorilor auto asupra importanței respectării regimului legal de viteză, adaptării vitezei la condițiile de drum și evitării comportamentului agresiv în trafic!
Sursa: IPJ Satu Mare