La Vatican, a fost ales un nou papă. El este Robert Francis Prevost, în vârstă de 69 de ani. Agenția ANSA a relatat că noul papă i-a salutat unul câte unul pe cardinalii care l-au ales și va lua cina cu ei mai târziu, joi seară. ‘I-a îmbrățișat pe toți’, a anunțat Vaticanul.
Numele său a fost dezvăluit din balconul Bazilicii Sf. Petru de către cardinalul francez Dominique Mamberti.
Pe coșul de pe acoperișul Capelei Sixtine a ieșit joi seara fum alb. Cardinalii reuniți în Capela Sixtină au reușit să ajungă astfel la un consens și să aleagă un nou Suveran Pontif – al 267-lea papă al Bisericii Catolice – după doar zi o de Conclav și în urma altor trei voturi negative, în urma cărora a ieșit fum negru la Vatican.