PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sătmărean scos din casă după ce și-a bătut iubita. Apoi și-a rupt brățara de monitorizare. Polițiștii l-au reținut

Sătmărean scos din casă după ce și-a bătut iubita. Apoi și-a rupt brățara de monitorizare. Polițiștii l-au reținut, iar individul urmează să fie prezentat procurorului.

Ce spune poliția:

La data de 21 mai, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Satu Mare, au fost sesizați de către o femeie de 43 de ani, din municipiul Satu Mare, cu privire la faptul că în cursul zilei de 20 mai, ar fi fost agresată fizic de către concubinul său, de 49 de ani.

În urma întocmirii formularului de evaluare a riscului, s-a stabilit faptul că în cauză există un risc iminent, polițiștii au emis unor din de protecție provizoriu pe numele bărbatului de 49 de ani, cu monitorizare electronică, prin care acesta avea obligația de a păstra o distanță minimă de 150 de metri față de victimă, de copilul acestora, față de locul de muncă și de domiciliul acesteia.

În aceeași zi, în jurul orei 13.00, polițiștii au fost direcționați de către dispeceratul SIME, să se deplaseze în municipiul Satu Mare, la locuința bărbatului, întrucât a fost declanșată o alertă de îndepărtare a dispozitivului de monitorizare.

Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde l-au identificat pe bărbat, care și-a îndepărtat prin rupere dispozitivul de monitorizare.

În urma administrării probatoriului, la data de 21 mai, față de persoană în cauză  procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, a dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie și încălcarea ordinului de protecție

Bărbatul a fost condus și încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare. Astăzi, acesta va fi prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version