PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Paznicul care a permis evadarea criminalului din Satu Mare, condamnat, dar încă în funcție

Paznicul care a permis evadarea criminalului Satu Mare a fost condamnat definitiv de instanță, însă, în mod surprinzător, acesta își continuă activitatea în sistemul penitenciar.

Potrivit publicației Gândul, paznicul aflat în timpul serviciului nu a intervenit la timp pentru a împiedica fuga deținutului Meszáros Zsombor, condamnat la închisoare pentru omor. Incidentul a avut loc în aprilie 2024, în timpul unui transfer medical. Deținutul a reușit atunci să fugă din ambulanță și a traversat peste 600 de kilometri, până în apropiere de municipiul Satu Mare. Paznicul se oprise la un chişc să/şi cumpere covrigi, iar sătmăreanul a evadat.

Cu toate că a fost condamnat pentru neglijență în serviciu, angajatul penitenciarului nu a fost sancționat disciplinar și nu a fost eliberat din funcție. Informațiile ridică semne de întrebare cu privire la responsabilitatea instituțională și aplicarea sancțiunilor în astfel de cazuri grave.

Ce spun procurorii despre crimă:

În noaptea de 13/14.07.2017, inculpatul MESZAROS ZSOMBOR, prin lovituri repetate cu pumnul şi cu un corp dur în zona capului, a omorât-o pe numita L.N.J.- cetăţean german, cu care avea o relaţie apropiată. Infracţiunea de omor a fost săvârşită pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în maşina aparţinând persoanei decedate.

Ulterior, cadavrul acesteia a fost pus de către inculpatul MESZAROS ZSOMBOR în portbagaj iar maşina abandonată sub pasarela care face legătura între străzile Fabricii şi Odoreului din municipiul Satu Mare, loc în care a şi fost găsită de organele de anchetă în seara de 17.07.2017, acestea fiind alertate de dispariţia victimei de către aparţinătorii acesteia. Din probele administrate a rezultat că mobilul omorului a fost generat de starea de gelozie în care se afla inculpatul MESZAROS ZSOMBOR.

Exit mobile version