PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Satu Mare, inclus în rețeaua FlixBus – liderul european în transport cu autocarul!

Sătmărenii vor putea călători, începând din această vară, cu autocarele verzi FlixBus către mai multe destinații din țară, odată cu lansarea primei rețele naționale a companiei în România. Satu Mare se numără printre orașele conectate de noile rute, într-un proiect care marchează extinderea celei mai mari rețele de transport cu autocarul din Europa și pe plan intern.

FlixBus lansează 10 linii naționale, care vor lega peste 50 de orașe din România, printre care Constanța, Timișoara, Iași, București și Satu Mare, în parteneriat cu transportatori locali.

„Ne dorim să oferim o alternativă reală şi sustenabilă celor care, până acum, nu aveau opţiuni de transport convenabile pentru a călători în ţară. Autocarele nu sunt doar un mijloc de transport, ele sunt un instrument pentru incluziune socială, sustenabilitate și dezvoltare regională”, a declarat Adrian Răşoiu, Director Business Development, FlixBus România.

Lansarea reţelei interne FlixBus vine într-un moment-cheie pentru piaţa de transport din România, care urmează să se alinieze la modelul european prin liberalizarea transportului interjudeţean.

„FlixBus a împlinit recent 10 ani în Italia, o piaţă unde liberalizarea transportului cu autocarul a adus mai multă competiţie, preţuri mai bune şi acces sporit pentru pasageri. Credem că România are acelaşi potenţial. Cu reguli clare şi sprijin pentru inovaţie, putem construi împreună o mobilitate mai accesibilă, sustenabilă şi conectată la nevoile reale ale oamenilor,” a declarat Andrea Incondi, Vicepreşedinte FlixBus pentru Europa de Sud.

Odată cu această schimbare, România se aliniază modelului european deja adoptat cu succes în ţări precum Germania, Franţa, Italia sau, mai recent, Portugalia.

Tudorel Andrei, Preşedinte Institutul Naţional de Statistică (INS), a anunţat cu această ocazie că în perioada 2021-2024  cheltuielile cu transportul efectuate de turişti români şi străini au crescut în termeni reali cu aproape 30%. În 2024, cheltuielile cu transportul turiştilor străini au avut un plus de 15,3%.

”Aproximativ 37 de mii de turiştii străini care vin în ţara noastră au ales autocarul ca mijloc de transport în 2024, iar dacă ne uităm la topul preferinţelor vedem că autocarul rămâne în top 3 mijloace de transport preferate de străini”.

Exit mobile version