PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Accidentul de pe b-dul Lucian Blaga, provocat de un șofer de 74 de ani. Mai multe victime la spital

Accidentul produs marți, 1 iulie, pe bulevardul Lucian Blaga, în sensul giratoriu de lângă Parcul Industrial, a provocat de un șofer de 74 de ani. Mai multe victime au ajuns la spital.

Ce spune poliția:

La data de 1 iulie, ora 13.08, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier în sensul giratoriu din zona Parcului Industrial al municipiului Satu Mare, la intersecție cu Bulevardul Lucian Blaga.

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un conducător auto, de 74 de ani, din localitatea Dobra, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „Cedează Trecerea” și ar fi intrat în coliziune cu un alt autoturism, care circula pe drumul prioritar, condus de către un tânăr de 24 ani, din municipiul Satu Mare.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto de 24 de ani, precum și a doi pasageri din autoturismul condus de acesta, în vârstă de 44, respectiv de 45 de ani, ambii din localitatea Ardud.

De asemenea, a rezultat vătămarea corporală și a unui bărbat de 48 de ani, din localitatea Dobra, pasager în autoturismul condus de către bărbatul de 74 de ani. Victimele au fost transportate la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version