PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

FOTO. Sărbătoare la Vetiș. Conducerea PSD Satu Mare a participat, alături de localnici, la Festivalul Toamnei

Sâmbătă, 6 septembrie 2025, la invitația primarului comunei Vetiș, Daniel Codrea, echipa PSD Satu Mare a participat la Festivalul Toamnei. Alături de președintele organizației județene PSD Satu Mare, deputatul Mircea Govor, s-au aflat și vicepreședinții Consiliului Județean Satu Mare, Roxana Petca și Cătălin Filip, dar și echipa social-democrată din comuna Vetiș, care au răspuns invitației de a fi parte din acest moment important pentru comunitatea locală.

Festivalul a debutat cu o spectaculoasă paradă, însoțită de defilarea majoretelor, urmată de un program artistic variat, în cadrul căruia au urcat pe scenă numeroși artiști locali și invitați speciali, aducând culoare, emoție și energie pozitivă tuturor participanților.

,,Pentru noi, astfel de evenimente au o semnificație deosebită: ele reprezintă prilejuri prin care se consolidează valorile fundamentale ale județului nostru – respectul, solidaritatea și buna conviețuire între etnii. În județul Satu Mare, românii, maghiarii, șvabii și celelalte comunități etnice au demonstrat de-a lungul timpului că diversitatea culturală nu este un motiv de separare, ci un liant care ne face mai puternici și mai uniți.

Adresăm sincere felicitări pentru organizarea impecabilă și mulțumiri pentru invitație și primirea călduroasă primarului comunei Vetiș, Daniel Codrea, care, prin implicare și dedicare, a reușit să transforme Festivalul Toamnei într-un eveniment deosebit pentru întreaga comunitate”, au transmis social-democrații sătmăreni.

Exit mobile version