PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Polițiștii au descins la un târg de animale din județul Satu Mare. S-au dat peste 60 de amenzi

Polițiștii au descins la un târg de animale din județul Satu Mare. În cadrul acțiunii, oamenii legii au aplicat peste 60 de amenzi.

Ce spune poliția:

La data de 4 octombrie, în intervalul orar 09.00-13.00, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor Satu Mare și Secției de Poliție Rurală Valea Vinului, au desfășurat o amplă acțiune, în târgul de animale din localitatea Valea Vinului.

În cele 4 ore de acțiune, polițiștii au legitimat și verificat prin intermediul aplicației e-DAC, 40 de persoane.

De asemenea, cu ocazia controalelor efectuate în cadrul târgului de animale, au fost aplicate peste 60 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 12.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor H.G. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.


Sursa: IPJ Satu Mare

Exit mobile version