ACTUALIZARE. Potrivit martorilor, femeia s-ar fi împiedicat în sala de cinema, la ieșirea dintre rânduri, și a căzut.
În urma căzăturii aceasta a fost rănită și a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Știrea inițială:
Momente de panică la mall-ul din Satu Mare, după ce unei persoane i s-a făcut rău în timp ce se afla la cinema. Incidentul s-a petrecut marți seara, 28 octombrie.
Potrivit informațiilor PortalSM, ar fi vorba de o femeie căreia i s-a făcut brusc rău chiar în zona sălii de proiecție, unde se afla o coadă la intrare. Personalul a sunat imediat la 112, iar un echipaj de ambulanță a intervenit de urgență.
Echipajul medical a acordat primul ajutor la fața locului, după care femeia a fost scoasă pe targă și transportată la spital pentru investigații.
